Alegeri in luna mai

17.01.2025

Este oficial: alegerile prezidentiale vor avea loc pe 5 si 18 mai

"Se stabileşte ziua de duminică, 4 mai 2025, ca dată pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025", se arată în proiectul de HG, care la articolul 2 prevede că hotărârea intră în vigoare la data de 18 februarie 2025.

Conform Legii 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României,, campania electorală începe cu 30 de zile înainte de data alegerilor şi se încheie în dimineaţa zilei de sâmbătă de dinaintea datei alegerilor, la ora 7,00.

Turul al doilea al alegerilor are loc la două săptămâni de la primul tur de scrutin, respectiv în 18 mai, în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur. În al doilea tur de scrutin participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr de voturi, valabil exprimate pe întreaga ţară, la primul tur.

Cel mai târziu în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Afacerilor Interne, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României, bugetul şi cheltuielile necesare în vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării scrutinului, precum şi măsurile care trebuie luate de autorităţile publice centrale şi locale pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Tot joi, Guvernul a stabilit data alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale, tot în 4 mai.

"Se stabileşte ziua de duminică, 4 mai 2025, ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului Judeţean Bihor şi pentru primari în circumscripţiile electorale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre", se arată în proectul de HG.

Această hotărâre intră în vigoare la data de 30 martie 2025.

Postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor a rămas vacant după ce Ilie Bolojan a devent senator.

Vor avea loc alegeri locale parţiale pentru primari în oraşele Zalău, Buşteni, Ulmeni şi Oţelu Roşu şi în 13 comune:

Judeţul Bihor - Căbeşti, Rieni;

judeţul Botoşani Avrămeni, Coşula;

judeţul Caraş-Severin - Lăpuşnicel;

judeţul Cluj - Valea Ierii;

judeţul Constanţa - Limanu;

judeţul Dâmboviţa - Gura Ocniţei;

judeţul Giurgiu - Buturugeni;

judeţul Iaşi - Heleşteni,

judeţul Olt - Iancu Jianu, Mihăeşti;

judeţul Teleorman - Drăgăneşti-Vlaşca.

Creați un site gratuit!