Fotbal ca odinioara - editia a 6-a

A sasea editie a evenimentului pornit dintr-o joaca si denumit `Fotbal ca odinioara` a ajuns la editia a 6-a. De data asta locatia a fost alta: pe Valea Cohului, intrun loc pitoresc. Vremea a fost de partea noastra, nu a fost prea cald si nici nu a plouat.
In preziua meciului cei trei coorganizatori, Dorin Padurarul, Geo Iovu si subsemnatul, au amenajat terenul, au montat portile, au strans fanul (dupa ritualul stravechi, cu grebla) pentru ca totul sa decurga normal.
duminica dimineata, putin dupa ora 11 si-au facut aparitia primii participanti si organizatorii cu ultimele cumparaturi.
Inaintea meciurilor s-au ales echipele, trei, de data asta, asa cum faceam si odinioara: fiecare dintre cei 3 care au ales isi striga jucatorul care se aseza in spatele lui, rand pe rand, pana erau formate echipele.
Initial s-a jucat in reprize de cate 5 minute, apoi s-a jucat 10minute dar fara pauza si fara schimbarea terenurilor. Mai spre seara, caci au fost meciuri aproape tot ata ziua, s-a jucat fara limita de timp si chiar fara a mai respecta liniile de margine.
Intre meciuri s-a baut, s-a mancat, s-au spus povesti, a fost voie buna.
Si, ca odinioara, au fost si lucruri mai putin placute: unul dintre noi a plecat acasa dupa un singur meci,bine ca nu a fost ca altadata sa fie si mingea a lui si sa plece cu ea.
Ca o concluzie: a fost un eveniment reusit care a adunat peste 30 de participanti. Nu a fost nicio taxa de participare, unii au adus beri, printre ei si Dan Cristian care doar a facut prezenta. Mancarea a fost din partea organizatorilor, cea mai mare contributie aducandu-si Dorin si Iovu. Nelu `Tarzan` Sala a asigurat legumele proaspat culese, iar Cula Boncii a fost creierul preparatelor culinare.
Imagini o sa gasiti pe Facebook